16.1.08

DEMISIA PLD

PARTIDUL LIBERAL DEMOCRAT
PROGRES LIBERTATE DEMNITATE
Buzau, str.Unirii Nord, bl.16A, parter
Tel 0238/710342

Domnule Presedinte Theodor Stolojan,

In 15 decembrie 2007 ati infaptuit un proiect politic menit sa va aduca la guvernare, dar ati distrus pentru cel putin un ciclu electoral sansa innoirii clasei politice din Romania si ati privat romanii de posibilitatea de a beneficia de un alt tip de politica, bazata pe profesionalism si moralitate.

Noul partid creat are ambitia de a ajunge la putere si de a avea o guvernare performanta. Dar cum veti putea face fata acestei provocari avand alaturi aceiasi oameni politici, care nu au reusit acest lucru in cei 18 ani de cand se afla in prim planul scenei politice?

Nu dorim sa facem parte dintr-un partid prezidential creat la repezeala. Nu dorim sa fim inghititi de o organizatie a carei conducere nu impartaseste aceleasi valori si idealuri ca si noi. Am fi dorit sa fim membrii unui partid puternic de centru dreapta, dar care sa fie bazat pe valori si principii politice europene moderne si nu pe calcule de moment.

Va dorim mult succes in cariera politica si in ceea ce doriti sa intreprindeti in continuare! Speram ca veti putea pastra alaturi cat mai multi dintre cei care v-au urmat cu sinceritate si entuziasm, deoarece pentru a guverna Romania nu este nevoie numai de politicieni de talk-show, ci si de profesionisti si de oameni integri. Numai cu astfel de oameni veti putea reduce coruptia generalizata si veti putea incepe in mod serios reconstructia unei Romanii moderne intr-o Europa unita.

La Buzau, am inceput constructia organizatiei PLD cu o mana de oameni si astazi mai mult de 3.000 de oameni fac parte din echipa care v-a urmat si v-a sustinut. Dintre acestia majoritatea sunt oameni care nu au mai facut politica si pentru care Partidul Liberal Democrat era o sansa sa afirme valoarea proprie si dorinta de a contribui la binele comunitatii din care fac parte.

In noua structura a Partidului Democrat Liberal, cel putin la nivelul judetului Buzau, nu mai regasim spiritul care l-am creat in PLD si nu mai regasim valorile pentru care ne-am implicat politic.

Am promis cetatenilor ca vom face o altfel de politica, am promis ca vom fi aproape de nevoile lor si nu ne vom gandi in primul rand la interesele noastre. Vrem sa ne respectam aceasta promisiune.

De aceea, Organizatia Judeteana a PLD Buzau in frunte cu membrii si organizatiile locale care au obtinut cele mai bune rezultate la alegerile pentru Parlamentul European, demisionam din functiile detinute si din calitatea de membri ai PLD, inainte de dizolvarea legala a acestuia.

Vom continua insa demersul politic, organizati intr-o Forta Independenta care va continua sa lupte pentru idealurile si valorile pe care ni le-am asumat pentru cetatenii orasului si judetului Buzau.

Vom incerca sa fim o alternativa permanenta pentru cei care vor sa se implice politic in viata comunitatii, dar nu se regasesc intr-un partid politic existent in prezent.

Va uram in final Sarbatori Fericite si un An Nou cu multe impliniri !

17 decembrie 2007 Organizatia Judeteana Buzau,


Presedinte, av, Lucian Alexandru Salcutan

Niciun comentariu: